thekonst.net secții.   propaganda :: autorul :: programarea :: scrisul :: cv :: foto :: :: :: diacritice
 
[04.06.03] șopârle și blog-uri
[30.05.03] nu crede, nu te teme
[14.04.03] cornulețe cu lapte, poftiți
[09.01.03] ființa misterioasă Jabber
[07.01.03] slujba grea
  [24.12.02] Moșului Crăciun
[16.12.02] notele unui lingvist amator
[26.11.02] noul scris
[24.11.02] the united states of.. europa de est
[21.11.02] ce înseamnă o resursă interesantă
  [ subscribe ]
[ archive .. ]
24 Dec 2002 :: Lucrând la o asemenea slujbă in ceva timp ușor s-ar putea strânge destul pentru bătrânețe, și să treci la tequila și manechine apoi... [ mai mult.. ]

14 Apr 2003 :: Dupa ce m-am plimbat prin site-uri de mai sus, am mușcat cornuleț, am băut o guriță de lapte și am continuat cercetarea. Un alt loc de pe "axă", de data asta plasat în Asia Mijlocie - Iranul, și capitala sa, orașul Teheran. mai multe poze din Teheran [ 1 2 ].. [ mai mult.. ]

03 Dec 2003 :: Am fost surprins să aflu că există un local în București unde se poate bea în compania lui Dracula precum și a unor vampiri, morți, scheleți și a altor creaturilor prietenoase. Chiar aștia sunt simpatici acolo, nu gluma. Unii se uită la tine de pe pereți fiind desenați pe ei... [ mai mult.. ]

[ 7th Jan 2003 ] slujba grea | 1 comments | leave a comment

Rutieriștii: continuare

Se pare că n-am pus pozele cu veselii polițiști de circulație în versiunea rusească a sitului recent chiar zadarnic. Astăzi am un motiv potrivit pentru a continua tema tuturor apărătorilor ordinii, legalității, șaptelor late, băților liniate și altei harmonii mondiale cu regula gravitației. Deoarece am avut înc-o ocazie să observ această specie în mediul natural.

Ieri câțiva colegi ai mei se îndreptau cu mașina spre casă, în Ucraina. Merseseră puțin prin oraș din cauza zăpezii proaspate și nu știu ce altceva, s-au izbit de un "Ford" înmatriculat în București. Habar nu am ce s-a întamplat pe loc, n-am fost acolo. Iar ca pe un om care își poate exprima gândurile în românește (nota: special dupa ce bea ;), colegii mi-au cerut să trec cu ei pe la secție ca să ne lămurim care-i situația. Mi-au cerut-o după ce la locul accidentului a venit și a plecat un polițist. După descrierea martorilor, când a văzut numărul de Ucraina, polițistul a început să se poarte ciudat, țipând și aruncând actele. Ei n-au reușit să se înteleagă ca lumea, căci baieții nu știu românește, iar polițistul nu știe nici un cuvânt în engleză. Până la urmă, el a plecat cu conducatorul din "Ford", luându-i colegului meu toate actele, inclusiv pașaportul (sic!). Bineînțeles, a hotărât să nu se complice cu hârțiile și recipisele care ar fi dovedit că i-a luat unui cetățean străin actul de identitate. Poate a gândit că, dacă mașina este din Cernăuți, înseamnă că se folosește pentru a aduce cartofi la piață aici, sau se ocupă cu ceva ilegal.

Nu stiu, cine și cum reacționează la așa ceva, dar pe mine chestiile de genul ăsta chiar mă jignesc. Se poate întelege orice, în afară de o astfel de lipsă de respect: dorința de a păcăli prin necunoașterea legilor sau încercarea de a lua amendă fără chitanță. Pe ultima chestia am pațit-o noi odată, când mergând în aceeași mașină, n-am pus centurile. Polițistul a spus să plătim amenda, și noi, la randul nostru, i-am cerut chitanța. A șovăit, și apoi a spus că, auzise că, în Ucraina amenda se plătește pe loc. Vroiam foarte mult să-i răspund că, așa se face numai în caz că din partea polițistului se propune un sex oral de calitate, dar m-am constrâns. Până la urmă, exact cu "auzitul" său el și a rămas acolo.

Chiar m-a jignit faptul că, pașaportul a fost luat fără formalitățile necesare. Este destul de neplăcut chiar să te gândești că, orice amărât îmbrăcat în uniforma de autorități, teoretic te poate lăsa fără pașaport. Aproape la fel i-am spus amărâtului nostru de la ușă, imediat cerându-i să-mi spună numele sau, adăugând că am nevoie de aceste informații ca să fac o reclamație la instituția diplomatică a Ucrainei în România. Chiar mă miram, dacă era în locul colegului meu un cetățean francez sau, să spunem, american, oare s-ar fi purtat la fel? Dar bineînțeles, s-a pregatit să intre în Uniunea Europeana, cu obiceiurile astea. Dobitoc.

Dupa pretențiile pe care i le am spus de la ușă (cel mai bun mod de a te apăra este să ataci) focul a fost stins, incidentul - considerat, amenzi de cate 150.000 lei ($5) - eliberate, asigurările - copiate, și toți s-au dus în părțile lor. Conducatorul din "Ford" a părut un tip decent care se plângea că, se grăbea la petrecere în București și a pățit chestia asta. În total, procesul verbal a luat aproape 30 de minute. Din fericire, cazul nostru n-a fost cel mai grav din toate posibile: la colegul meu s-a spart lampa de semnalizare, iar cel din București a pierdut capacul de la roata și i s-a zgâriat aripa. Dacă va ieși ceva din încercările mele de a îl învăța sa nu mai facă chestii de genul ăsta cu ajutorul consulului general al Ucrainei, am să-mi informez cititorii aici pe site într-una dintre notițele următoare.

Alte cazuri

Dacă am început această temă deja, trebuie să vă spun că, demult aveam ideea asta de a-mi descrie experiența comunicării cu organele de ordinea publică din țări diferite. Se poate chiar să fac un rating. Să creez criterii de a judeca, o șcală specială și să calculez după ea baluri. Aș putea face un sit dedicat. Inchipuiți-vă: "După complezenta astazi pe primul loc se află poliția din Turkmenistan, unde numai la $1 puteți sa vă defecati pe urechiile statuiei lui Turkmenbashi!". Sau "Cel mai mare vocabular de injuraturi am descoperit la un milițian bielorus, iar cel mai lung timp să citeasca un nume dintr-un pașaport letonian i-a luat unui polițist din Estonia". Șcala nu va fi data astăzi, iar câteva impresii voi impărți cu publicul. Din experiența personală.

Miliția ucraineană

Fața mea, atrâgand concluzii, inspiră încredere, și de aceea atenția miliției eu atrag rar. Privind, de exemplu, faptul că, la universitate îi țin minte de niște colegi din grup, care au fost opriți în fiecare zi în metrou din Harcov de doua ori: când mergeau la ore dintr-un sat din județ, și când se întoarceau acasă. Iar pe mine nu mă opreau niciodata când eram singur. Numai plimbându-mă cu prietenii uneori: examinare personală, verificarea actelor, dar și aia a fost numai de doua sau de trei ori. O dată a ieșit nostim de tot: mergeam printr-o curte în centrul orașului și au intervenit aștia de ordine publică. Ne-au căutat în buzunare și au găsit o dischetă, ceea obisnuită - de 3 inch. Dialog:

- Ce este?
- Discheta.
- A.. Cederom (îmi dă discheta înapoi)

Aproape n-am murit de râs. Ce cunoaștere!

Cei dintre voi care s-au uitat în cv-ul meu, au văzut cu siguranța întregistrarea despre prima experiență de muncă la .. miliția. Da, jumatate de an am lucrat acolo ca programator, fiind student în anul unu la universitatea politehnică. Bineînțeles, până la urmă cu banii am rămas fu.. n-o s-o spun. Maiorul nostru spunea: "programatorului îi este de ajuns să aibă un calculator la dispoziție". Datorita navității, credeam atunci că este o glumă, special privind faptul că, aveam un calculator acasă și eu. Dar la toate trebuie căutate aspecte bune. De exemplu, faptul că, aveam acces la o bază de date foarte interesantă în format dbf. Programul care lucra cu ea, avea numele de cod Robocop și se folosea pentru a ține cont de încalcările legiei administrative. Să spunem, cineva s-a pișat într-un loc nepotrivit, sau s-a îmbătat și s-a purtat urât. Dupa aia, a fost primit de polițiști de ordine publică și dus la secție, iar acolo - minune: în loc de carte, datele individului acela se înscriu în calculator. Unul dintre task-urile mele a fost sa realizez capacitatea de a căuta automat prin tabela de infractori periculoși după datele unui reținut nou. Bineînțeles, am fost curios și eu, și din curiositatea am cercetat puțina statistică.

De exemplu, am aflat motivul majorității retragerilor. Trist, dar asta este, doamnelor și domnilor, beția. Acest capitol al codului administrativ se numește "apăriția în stare de ibreitate în locuri publice". Iar majoritatea înfractorilor căutati în Harcov au familii de origine caucaziana. Dar acestea nu sunt așa de interesante ca ceea ce se întampla în secție. Într-o zi venind la muncă, am văzut în hol o mulțime de cunune, nu cele de nunta deloc, chiar invers - funerare. Am intrat în camera programatorilor și am întrebat cine a murit. În răspuns au unduit cu mâna și au spus: "Ei, un prost". "Dar de ce prost?" - m-am mirat. "Uite și tu: fiind la slujbă, beat, s-a dus să înote și s-a scufundat".

Toaletele în orașe în fosta Uniunea Sovietică se întalnesc rar. Te poți plimba mult inainte de a le gasesti. Bineînțeles, acest fapt nu trece neobservat lângă minți strălucite, care caută dobândire. Abia gasești un loc ascuns (dupa părerea ta) undeva, amalgamându-te cu natura în impulsul de a-i intoarce litri de bere pe care i-ai băut, nu reușești să clipești odată și ei apar. Dacă nu scoți bani pe loc, ei nu-ți cer, dar încep să sperie că noaptea asta petreci la ei: ajungi la secție, iți scriem datele și o să ne lămurim. Adică, te sperie cu ceea ce, în principiu, nu au dreptul să facă. Această se povestește lent și ușor, parcă ar fi pe hârtie. Bineînțeles, nimeni nu se pregătește să acționeze astfel. Cu mare plăcere se fac de acord pentr-o taxă modestă, cam 5-10 grivne ($1-2), iți strâng mâna (nu contează ce ai făcut cu doua minute înainte) și pleacă bucuroși. Iată, miliția ucraineană. Premiul pentru inițiativa și cunoașterea locurilor.

Poliția moldovenească

Am avut onoare numai o singură dată. Am fost în cursul odihnei foarte active în capitala străina a Republicii Moldova însorite, la Chișinău. Eram cu un drag prieten și profesorul meu al limbii române, un costarican nativ, Gustavo, în vizita la Mihail, care acum uneori îmi trimite note despre Canada pentru sit. Atunci doi polițai (știu că-s polițiști, dar m-am uitat mai atent - polițai :) ne-au oprit undeva în centru. Am descris-o deja în raportul respectiv (rusește), dar pentru a face imaginea mai plină, repet aici din nou. Poate vorbeam prea tare și faceam gesturi. În urma faptului acesta a fost făcuta concluzia că suntem beți morți. Pai, de ce s-o negăm: înainte chiar am golit aproape trei sticle de "Martini". Apărătorilor ordinei le s-a facut un șoc cultural după ce n-au văzut gama diversă a pașapoartelor noastre: cel moldovean, român și al meu - ucrainean, pe care l-am lăsat acasă, în apartament unde am stat weekend-ul acela. Am scăpat repede: Mișa i-a dus în parte și fiind localnic, a rezolvat cazul cu reducere. $4. Chișinău, poliția moldovenească. Premiul pentru înțelegere.

Ordinea publică în România

Este controlată de guardieni. Românii îmi spuneau (special atunci când încă nu știam românește) că, e mai bine să nu le atragi atenția pentru că, chiar dacă actele care vor fi verificate neapărat, sunt în ordine, aștia vor găsi încă sută-două de motive să-ți facă probleme. Însă, după părerea mea, este cam exagerat acest punct de vedere.

Locuind un an și jumătate în România ar fi fost păcat să nu vorbești cu guardienii măcar o dată. Cu acest gând, în timpul acțiunii "Ziua fără mașini" în Iași, când pe străzi care se fac pietone, circulă minimum de transport. Dintre cel public râman numai tramvaii, iar în majoritate se pot vedea numai biciclete, role și alte vehicule fără gaze. Deși după părerea mea, un biciclist care a mâncat multe boabe nu mai face parte din așa ceva. În general, acțiunea în sine este foarte bună. Tablourile spuneau că, Iașul este unul dintre câteva mii de orașe din toata lumea care astfel sprijină ecologia.

În ziua acea eu și un coleg de-al meu din Lvov ne plimbăserăm prin oraș. Ne-am așezat la o terasă, am băut bere. Apoi am luat niște bere cu noi și plimbând, ne-am dus prin parc numit după Eminescu. După ce am trecut teiul sub care cândva stătea poetul, ne-am dus mai departe pe un drumuleț strâmt unde i-am întâlnit pe guardienii. Se întunecase, și iși luminau drumul cu mici, ca ale hoților, lanterne. Bineînțeles, când în întuneric raza a găsit berea în mâinile noastre, guardienii s-au făcut interesați, unul dintre care a apărut să fie dama.

Știam că, codul administrativ local interzice să bei bere pe stradă, ea făcând parte din băuturi alcoolice. Așa am spus înainte și eu - dacă nu le place ceva, suntem străini tâmpiți care nu cunosc legea. Ne scuzăm pentru greșeală atât de proastă și ne dau drumul. Însă, guardianul a fost principial. Ne-a comandat să-l urmăm intrebându-ne de unde suntem și cu ce ne ocupăm. Desigur, imediat a auzit istoria despre doi programatori dintr-o țară prietenoasă, care, lucrând în România la o firmă americană atrag investițiile și susțină creșterea permanentă a economiei și a industriei hi-tech. Se vedea că, baiatul nu prea înțelegea despre ce e vorba și fața cam provincială a lui arată perplexitate. Așa am ajuns până la secție.

Lent, guardianul a scos un formular cu inscripția "amenda" și a început să scrie datele din pașapoartele noastre în carnet. În acel timp i-am pus în urechi o grămadă de informații: cică, nu știm reguli și dacă se poate rezolva cumva fără amenzi și alte probleme, atunci vă rog frumos, în mod uman. Evident, pentru a-și arăta importanța și să ne sperie cu ceva, dânsul imediat m-a întrebat: "Dar înțelegeti CE îmi propuneți?", dar a fost prea provincial ca să mă prindă cu o propunere indiscretă. "Nimic nu vă propun", - am răspuns - "numai întreb dacă se poate rezolva altfel". Până la urmă, el nu mai putea rezista presiunii, și a zis: "Du-te la chioșc, cumpară o ciocolată și un suc ceva pentru domnișoară, și sunteți liberi. Ca să nu spui că sunt un om rău". Când m-am dus după setul pentru a seduce-o pe guardiana, colegul meu și-a terminat berea. Apoi, tradițional am strâns mâna și ne-am urat seara bună. Guardienii primesc premiul în trei nominații odată: pentru principat, maniere și umanitate.

Alta chestie care e nostimă este că, în aceeași seară mergând acasă, nu ne așteptaserăm să ne întâlnim amicii din nou. Era aproape unu noaptea și, pe bancă de pe stradă stateau doi bărbați în haine sportive, arătând foarte simplu. Am trecut pe lângă ei discutând aspecte ale fotografiei digitale, parcă. După aia, am auzit în spate: "opriți-vă, poliția". Nu mi se pare frumos să te oprești la o asemenea comandă de către un tip ciudat, și continuându-ne drumul l-am întrebat dacă are un act ceva asupra. "Bineînțeles", - a răspuns unul dintre ei, și a scos legitimație. Mirându-mă de insolența mea proprie, am comparat fotografia din legitimație cu fața originală a pastratorului ordinei, nu uitand să mă interesez care a fost motivul să ne oprească. Am presupus că, sunt un fel de xenofobi și când cineva vorbește în alta limbă trebuie neapărat să verifice actele. Firesc, înainte nu se întâmpla așa ceva, pentru că orașul este studențesc, are mulți străini și ar fi greu să verifici acte aproape la fiecare. "Nu", - spune, - "cereți-i colegului vostru să arată ce are sub haina". A apărut că, i-au crezut Nikon-ul să fie un pistol. Și-au cerut scuze și au plecat, dar eu admiram abordarea lor mult timp după aia: arată ca niște măhniți, stau noaptea pe bancă și controlează situația în același timp. Cred că secretul securității acestui oraș constă exact în chestia asta, că tot timpul undeva în umbră stau polițai - i-am observat de multe ori. Acum apare că sunt și niște îmbracați ca civili. Premiul pentru vigilența, evident.

Concluzie

Asta-i tot. Toti premii s-au dat, cazurile descrise. Iar dacă tu (da, exact, tu în fața monitorului, în ochelare!) ai citit pana la capăt - bravo. Te interesează viața reală, te plimbi pe străzi - nu numai de acasă la munca și de la servici acasă - la calculator. Să nu întelegi că sunt inamic poliției, chiar invers, mi se pare bine că cineva are grija de siguranța mea. Dar obiceiuri și particularități ale apărătorilor legiei în diferite țări și regiuni sunt un material extraordinar pentru a analiza și a face concluzii interesante.



design and content, copyright © , 2001-2017 | ~ 6020 visits daily | statistics